Сăutare:importuri China
![Importurile de mărfuri din Rusia s-au redus de peste trei ori în primele patru luni ale anului](/1x1.gif)
Importurile de mărfuri din Rusia s-au redus de peste trei ori în primele patru luni ale anului
În ianuarie-aprilie 2023, importurile de mărfuri în Republica Moldova au însumat circa trei miliarde dolari, nivel superior celui realizat în perioada similară din anul 2022, cu aproximativ 6,7%.
-
16 Iunie 2023 11:51
![Regimul comunist sovietic nu a fost condamnat oficial în R. Moldova, nu există o sentință a unei instanțe judecătorești care să califice în termeni inechivoci moștenirea acestuia (Revista presei)](/1x1.gif)
Regimul comunist sovietic nu a fost condamnat oficial în R. Moldova, nu există o sentință a unei instanțe judecătorești care să califice în termeni inechivoci moștenirea acestuia (Revista presei)
Ziarul de Gardă publică un interviu cu Veronica Dragalin, șefa Procuraturii Anticorupție. Aceasta vorbește despre relațiile dintre instituția pe care o conduce și Centrul Național Anticorupție,…
-
16 Iunie 2023 10:40
![Deficitul comercial al Republicii Moldova a crescut cu 26% de la începutul anului](/1x1.gif)
Deficitul comercial al Republicii Moldova a crescut cu 26% de la începutul anului
Deficitul comercial al Republicii Moldova a crescut cu 26% în primele trei luni ale acestui an, ajungând la 1,23 miliarde dolari, arată datele Biroului Național de Statistică.
-
18 Mai 2023 17:16
![Importurile au crescut cu aproape o treime în 10 luni](/1x1.gif)
Importurile au crescut cu aproape o treime în 10 luni
La sfârșitul lunii octombrie în Republica Moldova au fost importate bunuri în valoare de 5,7 miliarde dolari, mai mult cu cu 32,2% față de perioada similară din anul 2020, transmite Bizlaw.md.
-
17 Decembrie 2021 15:56
![UE importă anual articole de îmbrăcăminte în valoare de 154 miliarde de euro](/1x1.gif)
UE importă anual articole de îmbrăcăminte în valoare de 154 miliarde de euro
Statele membre ale Uniunii Europene au importat în 2019 articole de îmbrăcăminte în valoare de 154 miliarde de euro, peste jumătate (52% sau 80 de miliarde de euro) din afara UE, arată datele publicate…
-
24 Aprilie 2020 10:52
![Trump amână creșterea tarifelor vamale pentru mărfuri din China, ca](/1x1.gif)
Trump amână creșterea tarifelor vamale pentru mărfuri din China, ca "gest de bunăvoință"
Președintele SUA, Donald Trump, va amâna majorarea tarifelor vamale aplicate unor importuri din China în valoare de 250 de miliarde de dolari, ca un „gest de bunăvoință”, transmite BBC, potrivit…
-
12 Septembrie 2019 12:55
![China nu va face niciun fel de concesii, după ce SUA a amânat aplicarea taxelor vamale suplimentare (Wilbur Ross)](/1x1.gif)
China nu va face niciun fel de concesii, după ce SUA a amânat aplicarea taxelor vamale suplimentare (Wilbur Ross)
Beijingul nu va face concesii în urma deciziei Washingtonului de a amâna impunerea de taxe vamale suplimentare de 10% la anumite bunuri provenite din China, a declarat, miercuri, secretarul american pentru…
-
14 August 2019 19:10
![Prețul unciei de aur depășește pragul psihologic de 1.500 dolari, pe fondul războiului comercial americano-chinez](/1x1.gif)
Prețul unciei de aur depășește pragul psihologic de 1.500 dolari, pe fondul războiului comercial americano-chinez
Prețul aurului a depășit joi pragul psihologic de 1.500 dolari o uncie, din cauza incertitudinilor legate de escaladarea conflictului comercial dintre SUA și China și a valului de reduceri ale dobânzilor…
-
08 August 2019 14:20
![Donald Trump: Economia SUA ''este într-o poziție foarte solidă''](/1x1.gif)
Donald Trump: Economia SUA ''este într-o poziție foarte solidă''
Președintele american Donald Trump a respins îngrijorările privind un război comercial prelungit cu China, declarând că SUA "sunt într-o poziție foarte solidă", la o zi după ce administrația…
-
06 August 2019 19:23
![Acțiunile europene scad după amenințările comerciale ale lui Donald Trump](/1x1.gif)
Acțiunile europene scad după amenințările comerciale ale lui Donald Trump
Indicii bursieri au scăzut cu până la 2% în tranzacțiile de la începutul zilei de vineri, 2 august, după ce avertismentul președintelui Donald Trump privind taxele vizând China a provocat scăderea…
-
02 August 2019 15:54
![China anunță că va îngheța afacerile cu companiile americane care vând arme Taiwanului](/1x1.gif)
China anunță că va îngheța afacerile cu companiile americane care vând arme Taiwanului
Guvernul și companiile chineze vor întrerupe afacerile cu firmele americane care vând arme Taiwanului, a transmis luni Ministerul de Externe de la Beijing, fără a oferi detalii despre sancțiuni, într-o…
-
15 Iulie 2019 13:01
![China suspendă unele importuri de carne de porc din Canada](/1x1.gif)
China suspendă unele importuri de carne de porc din Canada
China a suspendat unele importuri de carne de porc din Canada, pe fondul crizei diplomatice dintre cele două țări, transmite BBC, preluat de Agerpres.
-
26 Iunie 2019 10:52
![Trump sugerează că ar putea taxa vinurile franțuzești și amenință din nou China cu alte taxe vamale](/1x1.gif)
Trump sugerează că ar putea taxa vinurile franțuzești și amenință din nou China cu alte taxe vamale
Președintele SUA, Donald Trump, a sugerat luni să ar putea impune taxe vamale suplimentare asupra vinurilor franțuzești, întrucât în opinia sa vinurile americane sunt afectate de concurența neloială,…
-
10 Iunie 2019 18:55
![SUA au început să colecteze taxe vamale mai mari cu 25 la sută la importurile de produse chinezești](/1x1.gif)
SUA au început să colecteze taxe vamale mai mari cu 25 la sută la importurile de produse chinezești
SUA au început să colecteze impozitele majorate cu 25 de procente aplicate multor bunuri provenite din China, ajunse în porturile americane sâmbătă dimineața, aceasta fiind o etapă ce semnalează…
-
01 Iunie 2019 14:28
![SUA și China reiau negocierile comerciale](/1x1.gif)
SUA și China reiau negocierile comerciale
Negocierile comerciale între Statele Unite și China s-au reluat vineri la Washington, transmite AFP, potrivit Agerpres.
-
10 Mai 2019 20:01
![Ambițiile geopolitice ale Chinei. Care este locul României în acest plan](/1x1.gif)
Ambițiile geopolitice ale Chinei. Care este locul României în acest plan
Undeva la începutul toamnei anului 2014 oficiali români prezenți la Beijing vorbeau de un deceniu ce urma să vină, mult mai fructuos pentru parteneriatul dintre România și China, prin prisma faptului…
-
27 Aprilie 2019 18:18
![Donald Trump va amâna creșterea taxelor vamale pentru importurile din China](/1x1.gif)
Donald Trump va amâna creșterea taxelor vamale pentru importurile din China
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat că va amâna creșterea tarifelor vamale pentru importurile din China, pentru că s-au înregistrat progrese semnificative în cadrul negocierilor…
-
25 Februarie 2019 16:50
![China va crește cantitatea de importuri din SUA](/1x1.gif)
China va crește cantitatea de importuri din SUA
China a fost de acord să crească numărul de importuri din Statele Unite, în timpul eforturilor depuse de ambele țări pentru a pune capăt războiului comercial dintre ele.
-
01 Februarie 2019 09:53
![Statele Unite restrâng exportul de tehnologie nucleară civilă către China](/1x1.gif)
Statele Unite restrâng exportul de tehnologie nucleară civilă către China
Statele Unite restrâng exportul de tehnologie nucleară civilă către China, pentru a evita utilizarea acestei tehnologii în scopuri militare sau neautorizate, a anunțat Departamentul Energiei de la…
-
12 Octombrie 2018 11:02
![Război comercial | Beijingul va trimite la sfârșitul lunii un negociator în SUA](/1x1.gif)
Război comercial | Beijingul va trimite la sfârșitul lunii un negociator în SUA
China va trimite un înalt responsabil în SUA la sfârșitul lui august pentru a relua negocierile comerciale, primele discuții de gen după mai multe săptămâni, a anunțat joi Ministerul chinez al…
-
16 August 2018 18:20